De 1 Iunie, în România sărbătorim Ziua Copilului. Studex dorește să participe la acest eveniment cu cercei speciali, care sunt potriviți copiilor și bebelușilor, sau cu aparatul cel mai potrivit pentru găurirea urechilor!
Ziua Copilului este sărbătorită în diferite zile pe mapamond. Multe țări sărbătoresc chiar Ziua Universală a Copilului în data de 20 noiembrie.
În România, acest eveniment, exact la fel ca și în celelalte foste țări comuniste și socialiste, se sărbătorește pe 1 iunie, deoarece cu ocazia Conferinței Mondiale pentru Binele Copiilor din Geneva, în 1915 s-a proclamat această dată drept Ziua Internațională a Copilului.
Cu ocazia acestei zile se urmărește conștientizarea problemelor legate de bunăstarea copiilor sau privind drepturile lor, se organizează evenimente, petreceri și diferite acțiuni ce îi implică și care le sunt dedicate, pentru ca să se bucure întocmai de această zi, împreuna cu familia.
Pentru ca evenimentul să nu treacă fără o amintire, în multe familii se oferă cadouri mici copiilor. Noi, cei de la Studex, am vrea să venim în ajutorul tău dacă te gândești și tu la un cadou mai deosebit. Pentru că noi ținem foarte mult la sănătate și la igienă, recomandăm aparatele noastre de piercing pentru găurirea urechilor copiilor, deoarece aceste aparate funcționează cât se poate de rapid, silențios și fără durere. Suntem atât de încrezători în superioritatea produsului nostru, încât recomandam cu mult drag chiar și pentru găurirea urechilor la bebeluși!
Dacă ai optat pentru găurirea urechilor copilului tău cu aparatul de piercing Studex, dar și în cazul în care acesta s-a întâmplat mai demult, te invitam să alegi din oferta bogată de cercei Studex! Piercing-urile noastre de ureche și cerceii medicinali Studex sunt fabricați dintr-un material care în mod sigur este potrivit și celor mai mici și cei mai sensibili membri ai familiei.
Cu aceasta ocazie Studex vă dorește petrecere frumoasă și La Mulți Ani, de Ziua Copilului!